Str. Nicolae Iorga nr. 21,23,24

Chișinău, srt. Nicolae Iorga, 21, 23, 24

Nicolae Iorga, 21

Clădirea din str. Nicolae Iorga, 21 a fost construită în 1980, după un proiect al arhitectorului Mihail Orlov. Această clădire este o construcție cu 4 etaje și inițial a fost concepută ca fiind hotel pentru delegații oficiale și demnitari de rang înalt. Are o ținută arhitecturală deosebită, a fost creată în stil retro, îmbinat cu elemente clasice și tradiționale autohtone. Holul fiind decorat cu piatră din marmură albă și geamuri vitralii multicolore.
Inițial clădirea a fost parte componentă a Palatului Republicii, iar din aprilie 2003, printr-un act de predare-primire a fost transmisă în gestiunea economică a Direcției Generale pentru administrarea clădirilor guvernului Republicii Moldova. În prezent edificiul este transformat în birouri de lucru.

Nicolae Iorga, 24

Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
În 1859 arhitectul Osip Ivanovici Gasket a cumpărat un lot de pământ viran, mărginit de străzile Iaşi, Kiev şi Podoliei, cu o suprafaţă de 1380 stânjeni pătraţi. În 1884 o parte a acestei curţi cu o casă de colţ din cărămidă a fost vândută Adunării Nobiliare din Basarabia. Care în 1892 a fost vândută S.I. Manuilov, soţie a consilierului de stat. Partea orientată spre străzile Iaşi şi Podoliei, un lot viran 30x23 stânjeni, este cumpărată în 1899 de Srul Kipervaser, de la care îl moştenesc copii săi – Nuhim şi Matus Srulevici Kipervaser. În 1900 lotul este împărţit între moştenitori, partea de la colţ îi revine lui Matus, cealaltă – lui Nuhim Kipervaser. Proprietatea imobiliară a lui Nuhim Kipervaser în 1905 este cumpărată de către Eugenia Iaşcinsky, văduvă de secretar gubernial. În perioada postbelică a fost în subordine a Consiliului de Miniştri, când i s-a adăugat lotul rămas viran de la colţul cartierului, amenajat ca o grădină peizagistică, iar casei, în 1986 – câteva încăperi adăugătoare orientate spre această parte a curţii, faţada cărora era în spiritul clădirii vechi.
Arhitectura casei este în stilul eclecticii clasicizante, orientare coexistentă cu noile tendinţe stilistice, în particular, modernul.
Este o casă construită într-un nivel, ridicată pe un plan unghiular, cu o aripă orientată în adâncul sectorului, cu faţada principală aliniată liniei roşii a străzii.
Structura planimetrică este tributară concepţiilor cu privire la confort din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un perete longitudinal împarte casa în două jumătăţi, fiecare divizată în camere ample prin pereţi transversali, formându-se o anfiladă circulară a camerelor de onoare. Din anfiladă este ieşire la terasa de la faţada posterioară. Încăperile de serviciu erau concentrate în aripa construită în două niveluri, orientată spre curte.
Faţada principală iniţial era asimetrică cu şase axe compoziţionale, dintre care cinci sunt de ferestre şi una de intrare. După 1986, în urma alungirii clădirii, faţada a fost echilibrată de rezalitul încăperilor adăugate, rezultând o compoziţie disimetrică cu două rezalite laterale şi unul central al intrării. Structura interioară este evidenţiată în exterior prin lesene masive, ridicate pe postamente, care susţin friza pereţilor, împodobită cu imaginea golurilor de aerisire, cu o cornişă clasică. Rezalitele laterale sunt împodobite cu semicolanele ordinului corintic, care flanchează ferestre în arc, rezalitul intrării, cu golul în arc al uşii, – de coloanele ionice. Restul ferestrelor sunt rectangulare, înguste, cu cornişe rectilinii, susţinute de modilioane, sub care se află o friză împodobită cu motive vegetale în relief.